L-am cunoscut pe Dumnezeu…

L-am cunoscut pe Dumnezeu în cea mai frumoasă ipostază a Sa! Un bătrân, senin, privea în jur de pe o bancă ce era luminată de o rază de soare, chipul Lui strălucea, parcă desprins dintr-o carte de povești, angelic și de o noblețe ce se putea observa de la distanță. Mi-a zis să mă așez lângă el și să privesc spre cer…

-”Vezi frumusețile acestei lumi? Oare de ce sunt așa de minunate toate, cum crezi că au fost rânduite ele? Auzi, bucuria care răsună din râsetele copiilor ce se rotesc în jurul acelei fântâni arteziene? Vezi tu, undeva cândva, Cineva a așezat toate acestea spre liniștea celor din jur. Le-a rânduit așa de bine încât ziua se întâlnește cu noaptea atunci când omul nici nu observă, frunzele copacilor devin din coroana cea verde covor de frunze ruginii.

A ridicat munți ce se înalță spre ceruri, a pus în sufletul omului darul frumosului care tinde spre Frumos.

Omul a prins viață printr-o picătură de dragoste revărsată de El în inima lui. Atunci stelele au strălucit pentru el, luna s-a îmbrăcat cu o mantie albă ce strălucește pe bolta bătută de atâtea mii și miliarde de stele. Toate au fost date ca cel mai prețios cadou a lui Dumnezeu pentru noi. Acum să ne întebăm, omul de ce nu este fericit? Știi tu, copilul meu, Dumnezeu care este cârmaciul corabiei vieții noastre, a așternut în inima fiecăruia o iesle ce așteaptă să fie încălzită cu dragostea inimii noastre. El bate la poarta ei, de noi depinde cum Îl primim, deschidem ușița întâmpinându-L cu darurile și căldura sufletului nostru?”

-Acum….închide ochii și spune-mi (m-a prins strâns de mână…..și mi-a zis): cum este Dumnezeu pe care îl aștepți atât de mult, după care tânjește inima ta, cum este El?

-El?! Esteee….(plângând) IUBIRE!

-Din Iubire ne-am născut și prin Iubire o să biruim!

Am deschis ochii și a dispărut, mi-am zis atunci “Tu mi-ai întocmit rărunchii,

Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!