Cei de lângă noi

După o lungă perioadă de timp în care am renunțat în a mai scrie, am revenit, sper eu, în forță cu ceva nou. Spre surprinderea mea timpul tace și trece, iar odată cu el și noi la fel. O perioadă încărcată, în care am intrat la facultate în care s-au întâmplat nenumărate și diverse lucruri bune sau mai puțin bune. În această perioadă cred că toată lumea a trecut prin transformări psihice, fizice, dar și spiritual, să le numim, sufletești. Am descoperit noi valori, credem în altceva sau poate ne-au crescut standardele.
Mie-mi place să numesc perioada asta de repaus, o perioadă de creștere, un timp de meditație în care rămâi doar cu tine și descoperi ce este în adâncul sufletului tău, ce valori mai ascunzi în el și ce obiective ar trebui să atingi.
Luna mai….mai cu bucurie sau mai cu ce? Citeam undeva astăzi că, noi nu suntem nimic altceva decât nimeni alții, bine spus…
O zi obișnuită de marți care a început la Iași cu un soare, de fapt cu o vreme mohorâtă care s-a transferat mai târziu într-o ploaie binemeritată. Stai la fereastră și privește spre depărtare descoperind cum lumea aleargă spre nicăieri prin ploaie sau cu o umbrelă.
Atunci am realizat o chestie, ne dorim o vreme minunată cu cât mai mult soare, cu multă căldură, să putem mânca înghețată sau să ne putem relaxa la umbra unui copac, să auzim păsările cum ciripesc sau cum își cântă dorul. Ne dorim ca mediul în care trăim să fie unul prielnic care să ne satisfacă nevoile spiritual, emoționale dar și psihice. Știți ce e șocant? Nu ne mai dorim ca noi să fim oameni, ne dorim un exterior extravagant care să denote un caracter de top, dar din păcate ne ascundem sub niște măști, figuri ale unor trupuri, nu suflete, pline de răni. Devenim oameni ai societății, nu de societate.

În toată această perioadă de tranziție am descoperit spre surprinderea mea că marea majoritate a populației cu care mă înconjor este crudă, nu mă refer la nivelul de creștere psihică sau fizică, mă refer la suflet. Ne dorim să fim iubiți dar uităm să iubim, vrem respect dar nu respectăm, vrem să nu fim trădați dar la rândul nostru trădăm, ne hrănim dintr-o cutie, să o numesc așa, plină de venin. Facem rău, aducem suferință în viața oamenilor, poate doar din orgoliu sau…..

Trădare un cuvânt care sună rău, dezgustător dar și dureros.
Caută în adâncul tău și descoperă de fapt cine ești și mai ales cu ce oameni te înconjori, poți crede că cel de lângă tine la care ții și pe care-l iubești nu ar putea să îți facă ceva în așa fel încât să suferi. Omul alături de care ai crescut sau simțeai că poți să crești să devină total altă persoană într-o situație limită sau să se folosească de niște argumente sau situații nejustificate. Am uitat de compasiune, de părerea sinceră de rău. Folosim replici precum…”da’ îmi pare rău”, dar după aceea punem totul ca și cum nu s-a întâmplat nimic, sau nu realiză că persoana care se află în pragul de suferință este terminată probabil psihic sau sufletește. Îmi pare rău sau cu o floare nu se face primăvară. Am realizat cu părere de rău ca vorbele fără fapte sunt ca o grădină fără flori, te bucuri de prospețimea ierbii dar nu ești alinat de văzul unei flori, a unei mici păpădii sau a unei lalele care să-ți aline ochiul doritor de frumos.
Mai realizez de fapt că societatea în care trăiești nu ea este agresivă, ci oamenii care fac parte din aceasta sunt. Din cauza lașității noastre de asumare și a complexelor de prea multă demnitate ajungem în punctul în care să ne credem superiori și să ne dorim o dreptate pe care nu ar trebui s-o avem. Punem pe primul loc fericirea noastră decât a celor din jur.

Se spune că omul a fost înzestrat cu o rațiune spre deosebire de animale, de la care chiar nu te poți aștepta la nimic. De ce am ajuns la convingerea că a crede mai mult într-o pisică decât într-un om este mult mai bine? Prin simplul fapt că omul chiar dacă este conștient că suferi, spune: „îmi pare rău” și mergem mai departe fără să realizeze gravitatea faptelor sau situația care te-a făcut să ajungi în stadiul în care te afli. Pisica care te-a zgâriat odată, se întoarce la tine. Rămâne oarecum alături de tine și încearcă să îți lingă rana pe care fix ea a făcut-o, să nu se înțeleagă greșit, oamenii nu sunt lângători de răni, dar sunt vindecător de suflete…..sau cel puțin așa credeam că sunt.

Sfat: te rog să nu rănești și să nu renunți la cei de lângă tine. Chiar dacă suntem predispuși să spunem că nu am făcut-o intenționat sau că nu am știut. Să nu ai garanția că cel față de care ai greșit, chiar dacă spune și folosește acele cuvinte mângâietoare de suflet, am încredere în tine, chiar o să aibă. Posibil o spune doar ca să te liniștească pe tine sau să te facă să nu te simți prost dar în sufletul său nu este așa, acolo se zvârcolesc întrebări fără răspuns gânduri și dureri nespus…

Concluzia unei zile ploioase de marți? Cu o floare nu se face primăvară la fel cum un „îmi pare rău” fără fapte este ca o grădină fără flori….să renască în noi compasiunea și chiar dacă nu suntem studenți la Facultatea de Medicină, hai să încercăm să fim cu adevărat doctori de suflete nu doar cu vorbe ci și cu fapte.